Pe dinafara e mare, neagra si sumbra. In interior e si mai si – deci, isi indeplineste bine rolul de (fosta) inchisoara. Si numele suna infricosator, cel putin pentru urechile mele neceltice: „Gaol”. Asta imi aduce a muget asurzitor, plin de durere.
Mi-a placut ca am aflat putine si importante lucruri despre istoria Irlandei. Cu aceasta simpla vizita, am aflat/ mi s-au lamurit si intrebarile legate de castigarea independentei. Anul 1916 este crucial si stiti deja asta, caci o data v-a placut cantecul „Zombie” de The Cranberries („….It’s the same old theme since nineteen-sixteen. /In your head, in your head they’re still fighting …..”). Ce s-a intamplat atunci? Pe scurt si foarte simplificat, lucrurile stateau cam asa: in 1916, s-a pornit o revolta (inca una) si muti lideri irlandezi au fost luati si inchisi aici. Ar fi ramas la fel ca multe alte revolte, dar se pare ca cineva a avut „geniala” idee de a executa acesti lideri, fara proces si fara sa stea mult pe ganduri. Opinia publica a fost socata, indurerata si a decis ca e cazul sa termine cu dominatia engleza. Concluzie: graba strica treaba.
Pentru intreaga poveste va recomand sa mergeti sa vedeti locul unde au murit eroii lor, inchisoarea care a fost reconstruita de catre voluntari pentru a pastra memoria trecutului si, mai ales, va recomand sa mergeti sa ascultati ghizii. Acestia sunt trecuti de ceea ce noi numim „prima tinerete” (bine, fie, sunt trecuti si de a doua tinerete) dar iti povestesc cu atata pasiune povestile acelor incaperi si acelor holuri, incat te intrebi de unde o scot (sau ce mananca la micul dejun).
2. Number 29
Dupa ce m-a dus pe caile pierzaniei, inainte de a pleca, Adriana mi-a spus de casa „number 29”. Casa georgiana. Hmm! Sa vedem, a zis orbul. Si orbul a ajuns intr-un cartier de blocuri din caramida, vechi de doua secole. De fapt, nu sunt blocuri: sunt case care se desfasoara pe verticala. La subsol era bucataria si camera menajerei, la parter era o sufragerie, la primul etaj o alta sufragerie si camera de desen, la al doilea etaj dormitorul si budoarul, la ultimul camera copiilor.
Camerele si denumirile lor sunt doar parte din mix. Totul a fost pastrat asa cum a fost la inceput de 1800. E ca si cum cineva ar fi inchis usa si strastranepotul acelui cineva ar fi deschis de abia acum usa – exceptie face subsolul, unde se afla magazinul cu suveniruri si o camera de proiectie. Vrand nevrand, asisti la un film despre povestea primului propietar, doamna Olivia Beatty, care cica bantuie casa. Marketing? Nu se stie; am tras-o de limba cat am putut pe vanzatoarea din magazinul de suveniruri, dar tot ce mi-a spus a fost ca se mai declanseaza alarma in miez de noapte si politistii, cand vin sa investigheze, intra doar cate doi. Intotdeauna cate doi! A, da, si cica este cineva din personal care a vazut-o/simtit-o o data. Daca sunteti amatori de fantome, presupun ca puteti sa va ascundeti sub pat cand ghidul nu se uita si sa va petreceti noaptea acolo. Apropo de ghid: nu ai voie sa vizitezi casa fara ghid. Al meu a fost o …ghidusa tinerica, de vreo 70 de ani (sau mai mult), cu ochi albastri si vioi, un zambet placut, ce introducea si mici nuante de ironie in povestea casei si a familiei. Si aici, ca si la Gaol, ghidul a facut 60% din tur.
Curiosi care era viata burgheziei si a servitorilor burgheziei in era georgiana? Dati o fuga, nu veti regreta pretul biletului.
3. Dublinia
E o biserica. E un muzeu. E Super…. Nu, e doar o biserica transformata in muzeu. M-as fi asteptat la orice de la protestanti, dar nu si de la catolici. In fine, insularii sunt intotdeauna altfel – trebuie doar sa ne uitam la Australia ca sa vedem cat de „altfel” pot evolua lucrurile intr-o lume izolata.
Dar sa ne intoarcem la subiectul nostru, Dublinia. A fost o biserica si momentan este un muzeu al vikingilor legat de biserica Christ Church printr-o superba pasarela din piatra. Nu stiu care este exact circuitul apei in natura: mergi la biserica si apoi la muzeu sau mergi la muzeu si apoi la biserica? Unde in acest tur intra barul din cripta de la Christchurch?
4. Writers House
Nu mai stiu care din fetele din Sex and the city spunea la un moment dat „ E incredibil ca o insula atat de mica (n.r: Manhattan) poate sa gazduiasca toti fostii nostri iubiti”. Ca s-o parafrazez pe acea fata, „E incredibil ca o insula atat de mica (n.r: Irlanda) poate sa gazduiasca atatia scriitori castigatori de Nobeluri”. Nu spun asta fiindca noi, romanii, am avea o mica frustrare fata de Nobel, ci o spun fiindca bucata aia de pamant a dat o multime de opere de talie universala. Oscar Wilde, James Joyce, W.B. Yeats, George Bernard Shaw, Samuel Beckett & co. Casa asta ii reuneste pe toti.