Depresiunea Maramureșului împreună cu munții înconjurători, până la cumpăna de ape, are o suprafaţă de 3.381 km². În Depresiunea Maramureşului sunt 5 orașe: Sighetu Marmaţiei - municipiu, Borșa, Vişeu de Sus, Săliştea de Sus şi Dragomireşti, 31 comune cu 24 sate. 

Maramureş plai cu flori. Şi nu doar cu flori. Un tărâm cu păduri fermecate, cu dealuri line străjuite de căpiţe ţuguiate şi locul în care berzele îşi fac cuib în fiecare primăvară. Este locul în care tradiţiile româneşti sunt cel mai bine conservate, iar localnicii încă mai merg la muncile câmpului în straie populare. Maramureşul abundă în atracţii culturale, naturale şi artizanale. Maramureşul este fratele mai mare al Bucovinei, de care a fost separat după cel de-al Doilea Război Mondial. Zonă în care meşteşugurile şi obiceiurile ancestrale încă sunt conservate cu sfinţenie, Maramureş este locul în care te vei întoarce la origini. Straiele maramureşene sunt inconfundabile, iar localnicii le poartă cu mândrie ori de câte ori au ocazia. Aşa că, să nu fi surprins dacă într-una din plimbările tale prin Maramureş vei vedea grupuri de tineri care îşi poartă cu mândrie fotele şi iţarii pe uliţele satului. Se spune că aici oamenii sunt mult mai liniştiţi şi fericiţi decât în restul ţării şi durata de viaţă depăşeşte 90 de ani. Dacă vei avea curiozitatea să descoperi care este secretul unei vieţi atât de lungi, află că totul are legătură cu modul de viaţă al acestor oameni frumoşi, care ştiu să se bucure de lucrurile mărunte, de frumuseţea naturii şi trăiesc în perfectă armonie cu mediul înconjurător.

Gastronomie: Bucătăria din Maramureş este un melanj de savuroase preparate strămoşeşti româneşti, săseşti şi ungureşti. Nicăieri nu vei mai găsi o diversitate atât de mare, de la zămuri (supe şi ciorbe), până la tocăniţe, papricaş, balmoș şi gomboţi (găluşte cu prune). Pentru maramureşeni, masa reprezintă un act cultural, cu valenţe sociale, desfăşurat după cutume străvechi. Musafirul trebuie să consume toate alimentele și băuturile cu care e servit, altfel se consideră că el vrea atâta rău gazdei, cât a lăsat în blid sau în pahar. Nucleul tradiţiei culinare îl reprezintă lăptăria pastorală mobilă, pe care păcurarii o instalează  vara, în munţi, pe perioada păşunatului turmelor de oi. Maramureşenii preferă, la mâncarea de dimineaţă (micul dejun) o masă consistentă (coleşe cu brânză, lapte acru, slănină şi „mâncăruşa” – papară din ouă). Gustarea mică se ia pe la 9.00-10.00, iar gustarea mare pe la 12.00-14.00. Ujina e programată în jur de 18.00, iar seara - cina. 

 

În subsidiar, ea reprezintă un necesar rit de integrare, fie că ne referim la ospeţele comunitare (mesele de pomană, la care participă tot satul, în frunte cu preotul), la mesele neamurilor (botez, nuntă, înmormântare), la masa întregii familii (de Paşti, de Crăciun), la masa cotidiană, ori la masa oferită unor musafiri. Maramureşeanul îşi pofteşte oaspetele străin în casă, cu gândul că „i-o fi foame după atâta drum”, dar şi pentru a facilita o interacţiune de ordin cultural. Astfel, el pune preţ pe cel mai eficient mod de a dialoga, indiferent că vorbesc sau nu aceeaşi limbă. Dialogul intercultural, derulat prin intermediul degustării din produsele culinare, se realizează la nivel non-verbal, cuvintele fiind de prisos. Fiecare gest şi impresie manifestată de către musafir e atent cântărită şi decodată, în funcţie de achiziţiile comportamentale ale individului şi tradiţia locală.

 

Pentru a-i arăta respectul, oaspetele e poziţionat la masă „la loc de cinste”, la fel cum se întâmplă în cazul bătrânilor sau al oamenilor „cu vază” (preotul sau dascălul). Stăpânul casei, în virtutea unei legi nescrise, are obligaţia să bea primul din băutură şi abia apoi oaspetele, prin aceasta dovedind că produsele oferite sunt curate şi demne de a fi degustate. În tradiţia veche, nimeni nu începea să mănânce până nu se făcea semnul crucii, cu faţa către răsărit sau până nu se rostea o rugăciune. O altă cutumă locală îi cere musafirului să consume toate alimentele și băuturile cu care e servit, altfel se consideră că el vrea atâta rău gazdei, cât a lăsat în blid sau în pahar. 

Obiective turistice: