Folosim cookies pentru a va oferi o experienta personalizata. Click aici pentru mai multe informatii despre cookies si modul lor de folosire.

Hotel 4* St Petersburg-Moscova

   Rusia, Rusia

de la
1980
Tarif / 1 camera
* 2 adulti | perioada 05.05.2021 - 12.05.2021 | transport cu avionul | plecare din Bucuresti
Verifica disponibilitate

Descriere

Pretul include :
  • Bilet de avion: tur București – St. Petersburg (escală Moscova), retur Moscova – București
  • 7 nopți cazare la hoteluri de 4*;
  • Mic dejun;
  • Transfer aeroport – hotel – aeroport;
  • Transport cu autocar climatizat;
  • Transport cu trenul de mare viteză intre St. Petersburg - Moscova;
  • Biletele de intrare la Kremlin, Metrou în Moscova, Catedrala Sf Vasile, Fortăreaţa Petru şi Pavel şi Muzeul Ermitaj.
  • Bacșiș - 25 €/pers
  • Ghid însoţitor din partea agenţiei
  • Ghid local pentru vizite conform programului

Pretul nu include :
  • Asigurare medicală de călătorie și asigurarea storno;
  • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale;
  • Taxa de viză şi procesare acte – 75€/pers. (se achită la înscriere).

Dacă Sankt Petersburg este bijuteria acestui tur, atunci Moscova ar fi comoara cea mai de preţ a Rusiei. Rămâne să le descoperim strălucirea imperială.

Savurează Chebureki, fastfood-ul traditional sovietic Pentru o masă tradițională mai elaborată, îți recomandăm restaurantele Salhino, deschis încă din 1962, sau Cheburechnaya de pe Insula Petrogradskiy, ce oferă o atmosferă în stilul anilor ’90, și care se află printre preferatele localnicilor

Martor la zorii explorării spațiului Fă o vizită la Muzeul Memorial al Cosmonauticii pentru a rămâne impresionat în fața exponatelor autentice folosite de pionierii explorării spațiului. În mulțimea de exponate, vei întâlni aici unități de propulsie a vehiculelor spațiale, costumul spațial Krechet-94 al cărui design a fost menit primei călătorii pe Lună, capsula în care Yuri Gagarin a plutit pe orbită în jurul Pământului si mostre de rogolit recuperate de pe suprafața Lunii de misiunii Apollo 11, dăruite Rusiei de către Americani, alături de miniatura drapelului rusesc aflată la bordul navei.

Nabokov și colecția sa de fluturi Știai că Nabokov era pasionat de fluturi? Cunoscutul creator al Lolitei, Vladimir Nabokov își lua foarte în serios hobby-ul, ajungând să dețină o colecție impresionantă de exemplare. Colecția este expusă publicului și poate fi vizitată alături de mașina sa de scris, biroul său de lucru și alte obiecte vechi ce i-au aparținut, la casa memorială a scriitorului, aflată în Sankt Petersburg.

Ermitajul din Sankt Petersburg Vizităm celebrul Palat de Iarnă al țarilor Rusiei imperiale, un ansamblu de clădiri superbe al carui element central este Muzeul Ermitaj, un adevărat monument de artă barocă. Muzeul cuprinde opt departamente distincte în care sunt expuse lucrări de artă, obiecte aparținând culturilor primitive, lumii antice, piese de numismatică, capodopere ale marilor artiști din Europa ocidentală și, desigur, ai celor mai cunoscuți artiști din Rusia. Cea care a întemeiat Ermitaj-ul a fost Ecaterina cea Mare, care a cumpărat o colecție de 250 de tablouri aparținând școlilor de pictură olandeză și flamandă. În muzeu sunt peste 3 milioane de exponate, așa că va trebui să faceți o selecție de lucrări aproape pragmatică, ceea ce este cu desăvârșire imposibil.

Metroul din Moscova Dacă tot suntem în Moscova, haideți să luăm metroul câteva stații. Promitem că va fi o experiență culturală în adevăratul sens al expresiei. Călătorii străini au tendința să coboare la fiecare stație pentru că acestea sunt adevărate monumente arhitecturală, ca și cum metroul ar opri direct într-un muzeu. Neapărat să coborâți în stația Komsomolskaya ca să admirați frescele superbe și candelabrele impresionante, adevărate opere de artă.

Ziua 1: București – Sankt Petersburg Astăzi ne începem călătoria în Otopeni de unde ne îmbarcam pentru zborul spre Sankt Petersburg. După aterizare avem transfer la hotel și program liber.

Ziua 2: Sankt Petersburg - Tsarskoe Selo Ne trezim odihniți și energizați. Azi avem program liber în Sankt Petersburg sau excursie opțională la Tsarskoe Selo, devenită reședință de vară a țarilor Rusiei. Timp de două secole, mulți arhitecți renumiți au contribuit la crearea unui ansamblu unic de palate, pavilioane, parcuri și lacuri. Cea mai uimitoare dintre atracțiile de aici este camera de chihlimbar, făurită din 10.000 kg de plăci de chihlimbar, poleite cu foița de aur, creată de către artizanii germani și rusi, la începutul secolului al 18-lea și oferită de către regele Prusiei, Friedrich Wihelm I, aliatului sau rus, Țarul Petru cel Mare, în 1716. Cazare în Sankt Petersburg, Pe timp de seară, pornim la o promenadă pe aleile orașului în căutarea de cadre splendide cu lumini îmbietoare.

Ziua 3: Sankt Petersburg - Croazieră Neva Începem explorarea Sankt Peterburgului cu ghid local și admiram ansamblurile arhitecturale, soborurile, palatele și podurile vestite în toată lumea: Călărețul de aramă, Bulevardul Nevskii Prospect, primul bulevard construit în Sankt Petersburg, Piața Regală și vizităm Mănăstirea Lavrei Aleksander-Nevskii. Continuăm vizitarea orașului cu cea mai veche construcție a sa, Fortăreața Petru și Pavel, ridicată pe malul râului Neva, apoi Muzeul Ermitage unul dintre cele mai mari muzee de artă din lume. Colecțiile sale impresionante adăpostesc peste 3 milioane de exponante. Cazare la Sankt Petersburg. La lăsarea serii vă propunem un program opțional - croazieră pe Neva pentru a admira clădirile frumos luminate de pe cele 2 maluri ale râului.

Ziua 4: Sankt Petersburg - Peterhof Mic dejun. Timp liber la dispoziția turiștilor sau excursie opțională la Peterhof (5-6 ore), unde se va vizita unul dintre cele mai impresionante palate construite de Petru Cel Mare (1710-1714): Monplezir, resedința a țarilor ruși. Acesta se aseamană foarte mult cu Palatul Versailles din Franța, având în interior o cameră a oglinzilor, iar sala de bal fiind decorată cu numeroase candelabre. În parcurile sale, numeroase alei sunt imprejmuite de fântâni arteziene și cascade. Întoarcere la Sankt Petersburg pentru cazare.

Ziua 5: Sankt Petersburg – tren de mare viteză pana la Moscova Ne convingem cu greu să părăsim Sankt Petersburg, însă o facem cu amintiri frumoase, coborând spre Moscova, capitala Rusiei. Vom face această călătorie cu un tren de mare viteză, admirând în trecere peisajele splendide cu păduri și ape curgătoare ale Parcului Național Valdai și ale Parcului National Zavidovo. Iată-ne ajunși în Moscova, centrul politic, economic, stiintific și cultural al Rusiei și Europei de Est, fiind cel mai mare oraș aflat în întregime pe continentul Europa. Admirăm fugitiv peisajul citadin și ne îndreptăm spre hotel. Cazare la hotel în Moscova.

Ziua 6: Moscova Mic dejun. Începem vizita în Moscova cu ghid local: Catedrala Sf. Vasile (simbolul orașului), o adevărată minune a arhitecturii rusești ce se ridică în faimoasa Piață Roșie, Teatrul Balșoi, înființat în 1776 printr-un decret imperial, Catedrala Mântuitorului și Catedrala Voznesensky. După amiază, vizită la metroul moscovit (adevărată bijuterie arhitectonică) cu faimoasele sale stații: Mayakovskaya, Ploschad Revolyutsii, Kropotkinskaya, Komsomolskaya, Novoslobodskaya, Novokuznetskaya, adevărate palate subterane, în care arta rusească își dezvăluie splendorile. Acestea sunt decorate cu candelabre și arcuri din marmură de felurite culori. Construcția metroului a început în 1930. În prezent, are o lungime de 256 km și cuprinde 138 de stații. Cazare la Moscova.

Ziua 7: Moscova Mic dejun. Continuăm cu explorarea Kremlinului cu ghid local, excursie de jumătate de zi (resedința țarilor Rusiei și în prezent resedința președintelui) unde vom privi ca Napoleon Bonaparte la superbele cupole aurite și la cele 17 biserici ale cetății. O altă atracție a Kremlinului este Marele Clopot (Tsar Kolokol) ciuntit de un obuz inamic. Timp liber sau excursie opțională pentru iubitorii de artă la vestitele Galerii „Tretyakov”, unde se găsesc cele mai renumite capodopere ale picturii ruse. Cazare la Moscova.

Ziua 8: Moscova - Serghiev Posad - Minsk Mic dejun. În cursul dimineții, eliberarea camerelor. Apoi opțional, excursie la Serghiev Posad, în inima ortodoxiei ruse, cu renumita Mănăstire a Sfintei Treimi Sf. Sergius Lavra (construită în 1422 de Sf. Nicon, ucenicul Sf. Serghie, la 30 de ani de la moartea acestuia din urmă, pentru depunerea moaștelor sale) și Biserica Sfântul Nicon. După amiază, transfer la aeroport pentru zborul spre țară.

Nu ratați excursiile opționale:

  • Tarskoe Selo – 55 €/pers.
  • Peterhof – 55 €/pers.
  • Galeriile Tretyakov – 60 €/pers.
  • Serghiev Posad – 60 €/pers.
  • Croaziera Neva –20 €/pers. – gratuit pentru posesorii de card Senior Voyage CLUB CARD
  • Se recomandă achitarea excursiilor înainte de plecarea din țară.
  • Grupul minim pentru a se organiza excursiile opționale este de 30 persoane.

NOU! TRANSFERURI CĂTRE AEROPORT DIN:

Oraș Tarif/sens/pers.

  • Brașov 10 €
  • Ploiești 5 €
  • Craiova 12 €
  • Sibiu 15 €
  • Rm. Vâlcea 10 €
  • Pitești 5 €
  • Constanța 12 €
  • Galați 12 €
  • Brăila 12 €

Conditii de inscriere:

  • Avansul la înscriere (cu mai mult de o luna înainte de plecare) este de minim 50% din valoarea pachetului. Ultima plată trebuie făcută cu maxim două luni înainte de data plecării;
  • Nu se acceptă partaj;
  • Nu se oferă doar serviciile la sol, se poate achiziționa doar pachetul integral de servicii;
  • Persoanele cu vârsta sub 55 ani beneficiază de aceleași tarife la programul Senior Voyage Rusia.
  • În cazul în care turistul nu va obține viza se vor aplica penalizări conform condițiilor de retragere aferente zilei în care se efectuează retragerea.
  • Grupul minim pentru realizarea excursiei este de 35 persoane.

Reduceri & Suplimente:

  • Supliment cameră single: 185€/sejur (număr camere limitat).

Bonusuri pentru posesorii SENIOR VOYAGE CLUB CARD:

  • Reducere 10% la achiziționarea unui pachet de trei excursii opționale (reducerea se aplică doar la achiziționarea cumulată a celor trei excursii).
  • Excursie gratuită pentru posesorii de card Senior Voyage CLUB CARD: Croaziera Neva;

Acte si conditii pentru viza Rusia:

  • Pentru turiștii care nu dețin viza de Rusia pe pașaport, se va aplica pentru viza de grup. În acest caz, fiecare turist trebuie să achite o taxă de solicitare a vizei, în valoare de 75€ (se achită la înscriere).
  • Taxa aferentă solicitării de viză nu este rambursabilă şi nici nu poate fi ransferată către o altă persoană.
  • Taxa de solicitare a vizei se va achita indiferent dacă viza este sau nu eliberată.
  • Documentele suplimentare vor fi solicitate de către agenție în vederea obținerii vizei de Rusia, inclusiv o fotografie digitală făcută în ultimele şase luni. Termenul limită de înscriere și transmitere a documentelor pentru viza de grup se va comunica ulterior.

Va rugam sa alegeti o data de check in si check out pentru a vedea preturile.