Pasionaţii de pescuit pot alege Barajul de la Gura Râului, din Mărginimea Sibiului, renumit pentru speciile de păstrăv, caras, biban şi alte exemplare ce pot fi pescuite de cei care deţin permis şi plătesc taxă, doar de pe malurile barajului şi coada acestuia.

 

În spatele barajului se află un lac de acumulare care se întinde pe 68 de hectare şi are o capacitate de 15 milioane de metri cubi. Suprafaţa liniştită a apei în mijlocul munţilor împăduriţi poate satisface dorinţa de natură şi frumos a oricărui turist.

Cunoscută drept monetăria Daciei pentru că în zona Dealului Cățânaș argintul dacilor era transformat în monede, zona Tilișca a căpătat faimă datorită legendelor cu comori ascunse. Dar poate cea mai vestită este cea a comorii lui Decebal, despre care se presupune că ar fi fost ascunsă chiar pe aceste plaiuri.

De cum ajungi la Tilișca, primul lucru ce-ți va sări în ochi este frumusețea zonei și casele îngrijite. Nu trădează nimic faptul că aici a fost în urmă cu peste 2000 de ani una dintre falnicele cetăți dacice. Pe Dealul Cățânaș, acolo unde ajungea argintul dacilor, mai rămâne astăzi în bicioare doar o bucată din zidul de apărare al vechii fortificații ridicate pe deal. Cetatea de la Tilișca este una aparte: la ridicarea ei, dacii au făcut cărămizi masive din lut și paie cu ajutorul cărora au ridicat zidurile înalte de patru metri și groase de 2,5 metri. La sfârșit, văzând că cetatea este una dintre cele mai solide, dacii au decis să o transforme în monetărie. Pentru început aici erau bătute monede cu icongrafii grecești iar apoi chiar și denar roman.

Podul Minciunilor din Sibiu ascunde patru dintre cele mai frumoase legende care circulă de peste 140 de ani pe aceste meleaguri. Construit in 1860 pentru a facilita accesul negustorilor din Piața Mică în  Piața Huet, podul a primit denumirea germană de Liegenbrücke, care înseamnă „podul culcat”. Numele în limba germană este omofon cu  Lügenbrücke, adică „podul mincinoșilor”, iar de aici până la aparția legendelor a fost doar un pas.

Se spune de exemplu că acest pod era traversat în special de tinerii îndrăgostiți care își jurau iubire pe veci. Fetele jurau de asemenea că sunt fecioare, dar după noaptea nunții bărbații aveau să constate că acestea de fapt au mințit. Drept pedeapsă, fetele erau aruncate de pe pod. O altă legendă spune că dacă cineva spune o minciună în timp ce traversează, podul se cutremură până când îl aduce pe mincinos cu picioarele pe pământ.

Datarea celor trei turnuri, ce fac parte din cea de-a treia incintă, nu se poate face cu precizie, dar se aproximează, pe baza elementelor stilistice formale. Construcția turnurilor este posibil să fi început la sfârșitul secolului al XV-lea și începutul secolului al XVI-lea. Turnurile sunt amplasate de-a lungul zidului cetății, zid ce are actualmente 930 de metri și o grosime de 8-10 metri.

Conform planurilor orașului Sibiu, „Orașul de Sus” era înzestrat cu un număr considerabil de turnuri; după planul realizat de Bodel acestea erau în număr de 19. Acestea serveau pentru apărare și erau în același timp sedii pentru bresle și meșteșugari, astfel putem enumera: Turnul Cositorilor, Turnul Tăbăcarilor, Turnul Croitorilor, Turnul Aurarilor, Turnul Măcelarilor, Turnul Țesătorilor, Turnul Cizmarilor, Turnul Bărbierilor etc.

Turnurile incintei a treia aveau o arhitectură adaptată cerințelor militare, având deschideri pentru amplasarea armelor de foc, cele mai utilizate în acea perioadă fiind archebuzele. În partea superioară turnul era prevăzut cu guri pentru aruncarea păcurii peste asediatorii ce ajungeau la baza zidurilor de apărare.