Folosim cookies pentru a va oferi o experienta personalizata. Click aici pentru mai multe informatii despre cookies si modul lor de folosire.

Descriere

Descriere hotel: Sokos Hotel Levi este un hotel modern si atractiv cu multe posibilitati de petrecere a timpului liber. Are un standard ridicat pentru servicii si este cel mai nordic hotel din cadrul lantului de hoteluri Sokos. Flora si fauna specifice Laponiei se reflecta in intreg decorul hotelului, in picturi, draperii si alte obiecte ornamentale.
Localizare: Sokos Levi este amplasat in centrul statiunii Levi, in imediata apropiere a tuturor serviciilor si activitatilor, la 200m de partiile de schi.Facilitati: Hotelul pune la dispozitia oaspetilor un restaurant local, o cafenea, sauna, jacuzzi, spatiu de joaca pentru copii, WiFi gratuit.
Camere: Sokos Levi dispune de 202 camere in trei cladiri, toate fiind dotate cu uscator de par, TV, minibar si seif; camerele tip “superior” au o suprafata de aproximativ 31 mp, fiind dotate si cu sauna proprie si canapea extensibila. Capacitatea maxima a camerelor standard este de 3 persoane, iar a camerelor superior de 2 adulti + 2 copii. Pagina web: www.sokoshotels.fi/en/levi/sokos-hotel-levi

Ziua 1 (23.12) BUCURESTI – LEVI Bine ati venit in Laponia!Intalnire cu insotitorul de grup la ora 08:00 pentru imbarcare pe cursa charter directa operata cu compania BLUE AIR cu plecare spre LEVI (Laponia) la ora 10:00. Durata zborului este de aproximativ 4 ore, iar pe parcurs copiii vor primi din partea reprezentantilor agentiei carti si creioane de colorat pentru a-si ocupa in mod placut timpul. Vom ateriza pe aeroportul din Levi la ora 14:05. Aflata la Cercul Polar, statiunea oficiala de schi a lui Mos Craciun, Levi dispune de cele mai mari partii de schi din Finlanda, gazduind anual evenimentele din cadrul Cupei Mondiale la Schi. Cu facilitatile si serviciile oferite, Levi este o alegere excelenta atat pentru familiile cu copii, cat si pentru impatimitii sporturilor de iarna. Transfer si cazare la hotelul ales. Dupa ce vom lasa bagajele in camera, ne vom intalni cu insotitorul roman de grup in receptia hotelului pentru a intra in posesia echipamentului termoizolant, specific destinatiei. Timp liber pentru plimbari individuale sau pentru excursiile optionale ce au fost achizitionate din tara. Seara vom servi cina la restaurantul hotelului.
Ziua 2 (24.12) LEVI – IN CAUTAREA LUI MOS CRACIUN & CINA FESTIVA DE CRACIUNDupa micul dejun, ne vom pregati pentru cel mai asteptat moment: intalnirea cu Mos Craciun. Casuta de basm se afla la marginea padurii incovoiate de zapada, din apropierea satului Mosului, la limita Cercului Polar. Autocarul ne va lasa la marginea padurii, de unde vom merge pe jos (pe urmele saniei Mosului) pana la casuta acestuia. Pe drum vom fi insotiti de animalele padurii si de elfi, ajutoarele Mosului. La sosire vom fi intampinati cu turta dulce de doamna Craciun, iar copiii vor fi invitati sa viziteze coliba decorata in stil traditional. Aici toti copiii vor avea ocazia sa-i spuna mosului o poveste, sa primeasca un cadou si sa invete sa decoreze bradul. Doamna Craciun le va destainui prichindeilor reteta sa speciala de turta dulce parfumata, iar spiridusii le vor arata copiilor sania fermecata, renii nazdravani in frunte cu Rudolf, renul magic cu nas rosu. In acest timp, parintii se vor delecta cu o bautura locala fierbinte si o gustare calda. Revenim la hotel dupa aproximativ 3 ore. Dupa amiaza, timp liber pentru excursiile optionale achizitionate din tara, plimbari individuale sau ski. Seara va invitam la cina festiva de Craciun ce se va organiza la un restaurant local. Mos Craciun va veni cu sania trasa de reni si va imparti cadouri copiilor. Acestia vor avea un loc de joaca special amenajat in jurul bradului, unde vor putea desfasura diverse activitati impreuna cu spiridusii lui Mos Craciun.
Ziua 3 (25.12) CRACIUN FERICIT! Excursie la ferma de HuskyMic dejun. In prima parte a zilei de Craciun va invitam la o ferma de Husky pentru o experienta memorabila alaturi de acesti frumosi caini. Vom invata mai intai la ce comenzi raspund cainii si cum le place sa fie directionati. Plimbarea cu sania trasa de husky va dezvaluie peisajele fascinante ale Laponiei si va ofera o stare de libertate nebanuita. Husky sunt extrem de prietenosi si foarte dornici sa alerge pe parcusul celor 2,5 km cat dureaza cursa aventuroasa. Dupa experienta din safari, va veti bucura de un suc cald de fructe, iar doritorii pot achita un supliment pentru prelungirea bucuriei (safari de 5 sau 10 km). Dupa amiaza timp liber pentru excursiile optionale achizitionate din tara.
Ziua 4 (26.12) SANTA PARK & SANTA VILLAGE – excursie de o zi cu pranz inclusDupa micul dejun, plecam spre Rovaniemi, situat la aproximativ 2,5 ore distanta cu autocarul. Vom vizita Santa Village, locul unde se afla si biroul Mosului. De aici vom putea trimite celor dragi o scrisoare cu stampila lui Mos Craciun si vom achizitiona suveniruri care sa ne aminteasca de acest loc magic. Vom vizita si celebrul parc tematic Santa Park - o imensa pestera sapata intr-o stanca. Printr-un tunel feeric vom ajunge in inima pesterii, unde ne vom putea bucura, adulti si copii laolalta, de cele mai frumoase momente ale sarbatorii de Craciun. Pranzul va fi servit la un restaurant din cadrul parcului. Seara revenim la hotel in Levi.
Ziua 5 (27.12) LEVI – BUCURESTIMic dejun. Timp liber pentru ultimele cumparaturi. La ora 11:00 eliberarea camerelor si predarea echipamentului termoizolant. La ora 11:30 transfer la aeroport pentru imbarcare pe zborul charter operat de compania Blue Air cu plecare la ora 14:00. Sosire la Bucuresti la ora 18:20.

Va rugam sa alegeti o data de check in si check out pentru a vedea preturile.

Facilitati

Wi-Fi
Parcare
acces cu animale de companie
Restaurant
Bar
camere pentru nefumatori
Schi

Locatie