Lisabona este capitala Portugaliei și are 550.000 locuitori; Este plasată pe costa de vest a țării, la Oceanul Atlantic, unde râul Tejo (Tagus), se varsă în ocean. Inima orașului este „Baixa” sau "Orașul de Jos", zonă unde se află Castelul São Jorge și Catedrala Santa Maria Maior. Cel mai vechi cartier al orașului este Alfama, aproape de râul Tejo
Fluviul si oceanul Asezata la varsarea fluviului Tejo in Atlantic, Lisabona reaminteste mereu turistilor legatura sa cu apele. Acestea alcatuiesc fundalul multor privelisti magnifice, de admirat in timpul plimbarilor prin parcurile insirate de-a lungul malurilor sau de pe terasele celor mai pitoresc amplasate restaurante, iar zona aflata in apropierea tarmului - numita docas - e plina de energie, insufletita de o viata de noapte teribil de agitata.
Belem E un cartier cu multe monumente (Turnul Belem, manastirea Jeronimos), cu un centru cultural modern ce adaposteste o colectie de opere ale unor mari artisti contemporani (Dali, Picasso, Magritte - printre altii) si cu un Muzeu al Calestilor, ce cuprinde cea mai mare colectie de vehicule de aceste gen din lume; in plus, numeroase parcuri si gradini, insirate de-a lungul fluviului Tejo si bune pentru o plimbare relaxanta, dupa oboseala de a admira atatea capodopere.
Alfama E cel mai vechi cartier al orasului; de fapt, cam asta era tot orasul pe vremea cand maurii au intrat in peninsula (secolul al VIII-lea). Alfama e alcatuit, in mare parte, dintr-un labirint de stradute inguste, cum se vad in multe dintre orasele europene ce-si urmaresc originile pana in Evul Mediu. Sansa de a ne putea plimba astazi prin acest decor, evocand timpurile medievale, o datoram faptului ca Alfama a scapat in mare masura teafar dupa cutremurul din 1755. (Fiindca tot veni vorba, acesta a fost un eveniment cu a carui amintire o sa va tot intalniti in capitala lusitana: Marele Cutremur din Lisabona, unul dintre cele mai distrugatoare din istorie. Seismologii estimeaza ca ar fi avut aproape 9 grade magnitudine; a avut epicentrul undeva in Oceanul Atlantic si fost urmat de trei tsunami si de incendii care au distrus Lisabona in proportie de 85%. Alfama a rezistat pentru ca este construit pe un sol ceva mai ferm decat restul orasului).
Baixa Considerat "centrul" metropolei (desi n-are decat vreo 200.000 metri patrati), Baixa a fost reconstruit complet dupa marele cutremur din 1755, iar conceptia urbanistica si arhitectonica reflecta spiritul iluminismului. E geometric, e monumental, e elegant, e aerisit - si e plin de cafenele si restaurante placute si de magazine imbietoare.
Bairro Alto In Cartierul de Sus, situat pe deal, ajungi fie cu funicularul, fie - mai sportiv -, luand-o la picior pe stradutele in panta, pe siruri de trepte… ai ceva de urcat dar, odata ajuns acolo, esti rasplatit prin splendida priveliste asupra oreasului, care poate fi foarte bine admirata de la o terasa, in timp ce bei ceva, ca sa-ti revii dupa atata urcus. Daca ai obosit prea tare si ti-e lene sa mai cobori… ramai acolo; asta e cartierul cu cea mai animata viata de noapte din oras.
Parcul Natiunilor Edificat pentru a gazdui Expozitia Universala din 1998 (motiv pentru care portughezii ii mai zic si acum Expo) complexul de cladiri cu artitectura moderna a tot evoluat ulterior, devenind un ansamblu cu multiple functii: comerciala (mai ales dupa construirea marelui mall Vasco de Gama), expozitionala (aici se organizeaza targurile internationale, in zona existand atat pavilioane de expozitie, cat si hoteluri si sali de conferinte), rezidentiala si recreationala. Printre cele mai spectaculoase atractii se numara Oceanariul - unul dintre cele mai mari acvarii din lume.
Fado "Muzica sufletului portughez": fado este un gen muzical tipic lusitan, cuprinzand cantece adesea nostalgice, avand ca tema dragostea sau dorul (cine zicea ca "dor" e un cuvant care n-are corespondent in alte limbi? Uite ca are: cuvantul portughez saudade numeste exact acelasi sentiment) interpretate vocal, cu acompaniament de chitara. Numeroase baruri si restaurante din capitala portugheza ofera si experienta unui spectacol de fado.